Concursul Național ”Cum se face?”

Anul acesta, Secția de Tineret a Societății de Chimie din România, organizează Concursul Național “Cum se face?” în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București/Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor și Asociația Studenților Chimiști POLI, în perioada 22-25 octombrie.

Acest eveniment este un prilej extraordionar pentru elevii de clasele VII-XII de a se dezvolta pe plan educațional și a cunoaște mediul academic universitar. Înscriindu-se singuri sau în echipe de 2 persoane, ei vor susține o prezentare orală despre subiectul preferat din chimie și pot realiza demonstrații/experimente.

Mai jos am redat toate informațiile despre concurs, împreună cu posterul evenimentului.

Data limită a înscrierilor este 9 octombrie, dar vom mai accepta participanți care se înscriu până pe 12 octombrie.

Precizări privind desfăşurarea Concursului  “Cum se face?” 2015

 

1. Prezentare generală

       Concursul “Cum se face?” este organizat în perioada 22-25 Octombrie 2015 de către Societatea Tinerilor Chimiști (STC) parte a Societăţii de Chimie din România (SChR) în parteneriat cu Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materielor/Universitatea Politehnica București și Asociația Studenților Chimiști POLI.

      Se adresează elevilor claselor VII-XII pasionați de chimie, mai exact de aspectele practice ale acesteia materializate în cotidian. Participarea este individuală sau în echipe de 2 elevi.

2.  Cadrele didactice îndrumătoare ale căror elevi au participat la concurs vor primi adeverinţe de participare.

3.   Nu se percep taxe de înscriere sau de participare la concurs.

4. Organizatorii pot facilita gratuit cazarea în unul din căminele facultății pentru participanții și însoțitorii care nu sunt din București şi solicită acest lucru.

5.  Desfășurarea concursului:

·         9 Octombrie  – Data limită de înscriere a lucrărilor în concurs.

     Înscrierea are loc online. Elevii minori care nu sunt din Bucureşti trebuie să specifice la înscriere și numele profesorului/părintelui însoțitor.

·         22 Octombrie – Primirea şi cazarea participanţilor din afara Bucureştiului.

·         23 Octombrie  – “Studenți pentru elevi

    Prezentarea mediului academic – parte a unui proiect de amploare desfășurat deja de 5 ani, această activitate are ca principal scop familiarizarea elevilor de liceu cu mediul universitar.

                                – “Science Fair”, activitate practică întreprinsă de studenți, bazată pe experimente desfășurate atât în laboratoarele facultății precum și în cadrul echipelor de cercetare.

        Notă: La eveniment pot participa şi elevii de liceu care sunt interesaţi de vizitarea facultăţii, fără să fie nevoiţi să participe la concurs! Aceştia vor trebui să specifice acest lucru în formularul de înscriere.

 

·         24 Octombrie – “Cum se face?”

        Participanții vor prezenta tema aleasă, în ordinea înscrierii în concurs.                             

        Subiectul abordat de fiecare echipă poate să evidențieze fenomene chimice sau fizice, reacții spectaculoase sau inedite, fără a folosi însă substanțe inflamabile ori cu un grad ridicat de toxicitate.

       În scopul susținerii proiectelor, se vor utiliza  prezentări PowerPoint care pot fi însoţite de machete, obiecte supuse analizelor sau chiar mici experimente concludente de laborator expuse sub forma unor filmuleţe sau fotografii .

       Fiecărei echipe îi sunt alocate 10 minute pentru prezentarea lucrării în fața juriului și a celorlalți participanți, urmate de eventuale întrebări/sugestii pentru viitor din partea audienței.

       Juriul va fi alcătuit din profesori și studenți ai Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor. Aceștia vor puncta Originalitatea temei alese, Modul de prezentare precum și Conținutul științific al lucrării.

              – Festivitatea de premiere

·         25 Octombrie – Program cultural

6. Premii

          Toţi elevii înscrişi la concurs vor primi diplome de participare. În plus, se vor acorda şi premii.

 

Program

 

22 Octombrie 2015

Primirea elevilor de liceu şi cazarea acestora.

 

23 Octombrie 2015 –      Studenţi pentru elevi
– 9:00 – 9:30                         Înregistrarea concurenților și înmânarea mapelor de concurs

(Sala D018, local Polizu)

– 9:30 – 10:00                       Cuvânt înainte (Sala D018, local Polizu)

– 10:00 – 12:00                     Vizita şi prezentarea catedrelor Facultății de Chimie Aplicată

și Știința Materialelor

– 12:00 – 13:00                     Pauza de prânz
– 13:00 – 15:00                     Vizita şi prezentarea catedrelor Facultății de Chimie Aplicată

și Știința Materialelor

– 15:00 – 16:30                      Science Fair

– 16:30 – 18:30                      Întâlnire a membrilor STC cu elevii  – Traseu cultural

pietonal

 

24 Octombrie 2015 –      Cum se face? (sala D018, local Polizu)

– 09:00 – 9:30                       Deschiderea oficială a concursului

– 9:30 – 13:00                        Desfăşurarea concursului “Cum se face?”– partea I

– 13:00 – 13:30                      Masa  de prânz

– 13:30 – 17:00                      Desfăşurarea “Cum se face?”- partea a II-a
17:10 – 17:20                       Prezentare sponsor – Policolor
17:20 – 17:30                       Prezentare sponsor – Brenntag

– 17:30 – 18:00                     Festivitatea de premiere pentru Science Fair și

Concursul “Cum se face?” 

Posted on 10/08/2015, in Anunturi. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: